Cotidianul independent de informare şi atitudine al zonei Curtea de Argeş Fondat în 1999. duminic 2 octombrie 2022 16:29 a organizat la Mănăstirea Slănic o tabără de creaţie pentru copiii din centrele catehetice ale Protoieriei Curtea de Argeş. Toate activităţile s-au desfăşurat sub îndrumarea pr. Consilier Dan Obrocea Faimosul duhovnic Daniel de la Mănăstirea Slănic, situată între Câmpulung şi Curtea de Argeş, îi este tot mai apropiat. O cunoştea dinainte, biata mamă a fetei cerându-i ajutorul în repetate rânduri şi în trecut, de când au început problemele de sănătate ale Georgianei. Arges > Salatrucu. Manastire. Prima biserica, din lemn, a acestui asezamant a fost construita intre anii 1691-1692, dar nu se mai pastreaza. A doua biserica zidita pe locul celei d e lemn s-a daramat la cutremurul din 1940. A treia niserica, cea actuala, zidita in 1888, a fost distrusa de cutremurul din 1940, dar rezidita intre anii 1941-1955. Mănăstirea Slănic, aflată la capătul unui urcuş anevoios, dar aproape duhovnicesc, e colţul de rai în care doar liniştea răsună dincolo de pravila de rugăciuni rostite-n noapte de călugări, de QeSyJt.

manastirea slanic arges parintele daniel